Autocunoaștere prin medicina preventivă – Partea 5
Organele Yin și Yang: legătura cu cele 5 elemente și cu procesul de autocunoaștere
Așa cum am explicat și în prima parte a acestei serii de articole, în medicina tradițională chineză (MTC), corpul și universul sunt percepute ca fiind formate din două forțe fundamentale și complementare: Yin și Yang, de aceea procesul de autocunoaștere este unul necesar. Aceste două principii se manifestă în toate aspectele vieții și sunt esențiale pentru menținerea echilibrului și sănătății. Unul dintre domeniile în care conceptul Yin și Yang este profund înrădăcinat este cel al organelor interne ale corpului. Vom explora particularitățile acestor organe, legătura dintre ele și impactul lor asupra emoțiilor noastre.
Particularitățile organelor Yin și Yang
Organele Yin: Acestea sunt organele care stochează și produc substanțe vitale pentru corp. Ele includ inima (inclusiv pericardul), plămânii, splina, ficatul și rinichii. Organele Yin sunt asociate cu funcții de păstrare, nutriție și creștere și sunt în mare parte organe solide.
Organele Yang: Sunt cele care primesc, procesează și distribuie substanțele vitale. Acestea includ stomacul, intestinul gros, intestinul subțire, vezica biliară, vezica urinară și triplul încălzitor (un concept specific MTC care se referă la distribuția energiei și fluidelor în corp). Aceste organe au roluri de transformare și transmitere.
Legătura dintre organele Yin și Yang
Este esențial de înțeles că, deși organele sunt clasificate ca fiind Yin sau Yang, fiecare organ conține atât aspecte Yin, cât și Yang. De exemplu, într-un organ Yin, funcția sa ar putea fi considerată Yang. Aceasta reflectă ideea că Yin și Yang nu pot exista separat, ci sunt interdependente și se influențează reciproc.
În Medicina Tradițională Chineză (MTC), pe lângă asocierea organelor cu cele Cinci Elemente, există și alte structuri anatomice și organe de simț care se conectează cu fiecare element. Această asociere ajută la înțelegerea modului în care diferite părți ale corpului se pot influența reciproc și cum dezechilibrele unui element pot avea manifestări multiple în corp.
În procesul de autocunoaștere este esențial să cunoaștem detaliile pentru fiecare element:
1. Lemn:
– Organ Yin: Ficat
– Organ Yang: Vezica biliară
– Structura anatomica: Tendoanele și unghiile
– Organ de simț: Ochii
2. Foc:
– Organ Yin: Inima (Ht) și Maestrul Inimii/Pericard
– Organ Yang: Intestinul subțire (SI) și Triplul încălzitor
– Structura anatomica: Vasele de sânge
– Organ de simț: Limba
3. Pământ:
– Organ Yin: Splina si Pancreas
– Organ Yang: Stomacul
– Structura anatomica: Mușchii și țesuturile moi( unclusiv tesutul adipos)
– Organ de simț: Gură și buze
4. Metal:
– Organ Yin: Plămânii
– Organ Yang: Intestinul gros
– Structura anatomica: Pielea și părul de pe corp
– Organ de simț: Nasul
5. Apă:
– Organ Yin: Rinichii
– Organ Yang: Vezica urinară
– Structura anatomica: Oasele și măduva osoasă
– Organ de simț: Urechile
0 Comments